10 cărți ce merită citite

A trecut ceva timp de când nu am mai actualizat lista de cărți pe care le-am citit în ultima perioadă. Mi-am propus să citesc 30 de cărți anul acesta, dar ar fi provocator să depășesc acest număr. Goodreads e o aplicație în care îți poți contoriza cu ușurință ce ai citit sau ce vrei să citești. Poți vedea recenzii și poți participa la Reading challenge. Ne vedem acolo, dacă ai curiozitatea! Până atunci, ce-ai spune dacă ți-aș povesti despre 10 cărți ce merită citite?

Factfulness – Hans Rosling

E o carte ce mi-a dat mult de gândit, dar care mi-a și răspuns la multe întrebări pe care le aveam. Factfulness dovedește că în ciuda imperfecțiunilor sale, lumea se află într-o stare mult mai bună decât ne-am imaginat. Surprinzător, nu? Totuși există unele îngrijorări reale, însă alegem să ignorăm o viziune a lumii bazată pe fapte. Îți prezintă și motivele pentru care avem tendința de a nu vedea lumea așa cum este, dar și cum să fii pregătit pentru o analiză critică în locul reacțiilor instinctuale.

cărți ce mertiă citite - Factulness

Grădina cu lavandă– Lucinda Riley

Face parte din categoria unor cărți de citit care te țin cu sufletul la gură de la început până la final. M-a făcut să trec prin diferite stări, de la extaz, la tristețe. Am fost pur și simplu prinsă în povestea prezentată acolo și mi-a plăcut felul în care este scrisă, într-un mod autentic care te face să-ți imaginezi fiecare pasaj din carte. Pe scurt, este vorba de o poveste bazată pe dragoste, sacrificii, dar și încredere.

Emilie de la Martinières este singura moștenitoare a unei familii înstărite care este pusă la diferite încercări. Lucrurile se complică în momentul în care apare Sebastian (un personaj care mi-a dat mari bătăi de cap). Apare cu un anumit scop? Sau poate doar o simplă coincidență? Te las să descoperi întreaga poveste, să te delectezi cu un trecut surprinzător, dar și cu un prezent complicat. Nu vreau să stric farmecul pe care Lucinda Riley a reușit să-l creeze în această carte.

cărți de citit - Gradina cu lavanda
1

Între surori– Kristina Hannah

Dacă îți dorești un roman ușor de citit, dar care să te țină prins pentru câteva ore bune, Între surori e recomandarea perfectă. Kristina Hannah surprinde în această carte greutățile prin care pot trece anumite relații familiale. Este vorba despre două surori extrem de diferite, care au fost despărțite din cauza unei decizii luate de sora mai mare în urmă cu câțiva ani.

Povestea lor trece prin mai multe etape, de la momente relaxante până la momente tensionate, fiind dificil de gestionat trecutul pe care îl aveau împreună. Este plină de răsturnări de situație, de întâmplări la care nu te-ai fi gândit. M-am bucurat să o citesc, să descopăr o poveste plină de emoție, de dragoste, o poveste despre iertare și despre importanța familiei.

cărți de citit - intre surori

Omul în căutarea sensului vieții– Viktor E. Frankl

Omul în căutarea sensului vieții face parte din categoria unor cărți de citit care te fac să stai și să o analizezi câteva zile bune după ce ai terminat-o și care merită citită chiar și de mai multe ori. Nu mai citisem nimic de la acest autor, însă această carte m-a fascinat cu adevărat. Sunt descrise experiențele grele trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz, dar și în alte lagăre de concentrare. Poate vă întrebați ce legătura are întreaga poveste cu numele ales cărții. Sunt surprinse diferite perspective ale oamenilor pe care le au în situații crunte, cum acceptă traumele pe care le suferă și cum găsesc sensul în ceea ce trăiesc.

Autorul subliniază faptul că este important să găsești sensul în toate formele existenței, chiar și în cele negative, făcând astfel o paralelă cu perioada trăită în acel mediu îngrozitor. Sunt multe idei interesante și utile pe care le poți extrage din această carte, cum ar fi că: Acela care are un DE CE, va suporta orice CUM– Friederich Nietzsche

cărți de citit - omul in cautarea sensului vietii

Lapte negru– Elif Shafak

Elif Shafak surprinde în această carte întregul ei parcurs de scriitoare, dar și de mamă, plină de nesiguranță și de frici. Folosindu-se de o imaginație fascinantă, aceasta prezintă propriile trăsături de caracter sub forma unui harem de femei în miniatură. Căutând soluții pentru rezolvarea unui conflict ce nu-i dă pace, și anume conflictul dintre a fi scriitoare și a fi mamă (creativitate și maternitate), aceasta aduce în centrul atenției viețile unor scriitoare celebre: Virgina Woolf, Zelda Fitzgerald, Alice Walke

Lapte negru a fost scrisă ca o formă de terapie, pentru că Elif vorbește atât despre experiența ei cu depresia, despre viața ei de dinainte de a deveni mamă, despre insecuritățile pe care le avea, dar și despre dorințele contradictorii. Mi-a plăcut această carte tocmai pentru sinceritatea de care dă dovadă autoarea și pentru că rezonează cu fiecare femeie care trece prin aceste situații sau stări.

cărți de citit - lapte negru

Cafeneaua de la capătul lumii– John P. Strelecky

Face parte din categoria unor cărți motivaționale de citit, ce ne amintește care sunt lucrurile cu adevărat importante din viața noastră. E o carte ce se citește ușor, dar care are un mesaj ce merită citit la un anumit interval de timp. De multe ori uităm ce e important și ne focusăm pe ceva care nu merită energia noastră.

John ajunge la o cafenea izolată care pare a fi la capătul lumii în drumul lui spre vacanță. Ajunge acolo, deoarece se rătăcește și din dorința de a primi câteva indicații, decide să oprească la această cafenea. Ceea ce face cafeneaua diferită e tocmai meniul pe care îl are. Pe spatele său se regăsesc trei întrebări: De ce ești aici?, Îți este teamă de moarte?, Ești un om împlinit?

Oprirea la Cafeneaua de la capătul lumii se transformă într-o perioadă de introspecție pentru John, ajungând să răspundă la întrebări. Astfel că, această carte te invită la o reflectare a propriei existențe. Doar prin simplele răspunsuri pe care le dai la întrebările de mai sus, îți poți schimba viziunea asupra propriei vieți.

Lean In– Sheryl Sandberg

Sheryl Sandberg încearcă prin această carte să înlăture ideile preconcepute privitoare la viața și alegerile pe care femeile le fac. Astfel că, autoarea oferă femeilor sfaturi practice pentru a le ajuta să-și gestioneze atât viața profesională, cât și cea personală. De asemenea, le arată bărbaților cum să-și susțină partenerele. E o carte ce îndeamnă femeile să facă față provocărilor pe care le presupune ascensiunea în carieră. Lean In e potrivită atât pentru femei, cât și pentru bărbații care vor să înțeleagă acest univers al partenerelor.

Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama- Mihai Bendeac

Această carte este o biografie scrisă într-o manieră umoristică, dar și plină de emoție. Sunt relatate întâmplări din viața omului și actorului Mihai Bendeac, prezentate cu sinceritate, chiar dacă uneori regăsim o sinceritate dusă la extrem. Ceea ce o face cu adevărat specială, este faptul că sunt regăsite și gândurile mamei sale, dar și discuții pe care le poartă cu aceasta pe diferite subiecte. Am cumpărat cartea pentru că eram curioasă să văd modul în care este scrisă, dar și pentru că încasările din vânzarea ei sunt donate pentru scopuri caritabile.

Cele cinci limbaje ale iubirii– Gary Chapman

Datorită experienței sale de peste 30 de ani în calitate de consilier matrimonial, Gary Chapman a descoperit cinci limbaje ale iubirii, și anume: declarațiile, timpul în doi, darurile, serviciile și contactul fizic. Le prezintă într-o formă ușor de înțeles pentru orice persoană interesată de a-și îmbunătăți relația cu partenerul. Poți descoperi atât limbajul tău de iubire, cât și al persoanei de lângă tine și-ți oferă atât sfaturi, cât și exerciții practice care să te ajută în acest proces.

De asemenea, autorul vorbește despre un rezervor de iubire pe care fiecare persoană îl deține. Va fi mereu plin, dacă primește afecțiunea așa cum o percepe el. Te las să descoperi mai multe citind această carte plină de lucruri benefice. Tu cum percepi afecțiunea? Dar partenerul tău?

Orizontul răsturnat– Marc Levy

Este ultima carte pe care am citit-o în această perioadă și încă mă gândesc la subiectul pe care îl abordează. Este vorba despre trei prieteni, ce studiază neuroștiința și care au o idee genială. Când unul din ei mai are puțin de trăit, hotărăsc să-și transforme acea idee într-un adevărat proiect, care ar putea schimba viziunea omenirii asupra creierului uman, dar și asupra progreselor medicale. Este o carte despre iubire, emoție, știință, dar și mister.

După sau chiar în timp ce parcurgi cartea, îți vin tot felul de întrebări prin minte. Oare chiar e posibil așa ceva? Unde se află viața noastră conștientă? E posibil să o transferăm altcuiva? Să o păstrăm intactă? La finalul cărții descoperi că întreaga poveste se bazează pe cercetări reale, care se află în desfășurare. Căutând mai multe informații despre acest subiect, am găsit acest articol, care m-a pus și mai mult pe gânduri. Chiar sunt curioasă care este părerea ta, în cazul în care o citești sau chiar după ce vezi despre ce este vorba în articolul de mai sus.

Mă bucur că am putut actualiza lista de recomandări cu idei de cărți de citit în următoarea perioadă și sper că vei găsi ceva potrivit. Și ca un mic secret, să știi că pe Elefant sunt niște reduceri atrăgătoare. Zic să profiți! Spor la citit și ne revedem joia viitoare!

P.S.: Sunt curioasă dacă ai început să scrii în jurnal după ce ai citit ultimul articol, iar dacă nu ai idee despre ce vorbesc, poți arunca un ochi peste el.

10 Cărți Ce Merită Citite
Vrei să fii printre primii care află noutățile noastre? Urmărește-ne pe Instagram, Facebook, TikTok și YouTube și găsește momente unice, inspirație și multe altele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top