Cum a fost la Summer Well – Jurnal de festival

A trecut, da, chiar a trecut. Hei, domnișoara Vară, nu mai ajungi pe aici? Nu mă supăr dacă mă vizitezi din nou. Totuși, gândindu-mă la căldură, la soare, la vară m-a luat un dor de Summer Well. „Diana, e doar un festival!”. Da, într-adevăr, e un festival, însă e festivalul care mi-a plăcut cel mai mult. A fost prima ediție, însă m-a cucerit și sunt sigură că îmi voi lua bilet și pentru următoarea ediție. Nu e primul festival la care merg, am fost și la altele unde m-am simțit bine, însă la Summer Well m-am simțit foarte bine. Și da, acel foarte face diferența. Îți las un mic jurnal de festival în care vei vedea cum a fost la Summer Well, ediția 2018.

Bineînțeles că totul a început cu mine care era nehotărâtă și nu știa dacă vrea sau nu să meargă vara asta la un festival. Până la urmă m-am hotărât să merg și nu regret decizia. Biletul l-am luat pe ultima sută de metri, ceea ce nu-mi stă în caracter, însă totul a mers bine, ba chiar am prins și o reducere. Ce să mai, am avut noroc! Totul se aliniase așa cum trebuia să fie. Cazare aveam, pentru că e un festival ce are loc în București, deci scăpasem și de această problemă.

Night Picnic

Da, chiar 10, 11 și 12 august au fost cele mai frumoase zile. Summer Well are loc pe domeniul Știrbey, fiind înconjurat doar de copaci, liniște, fiind efectiv în mijlocul naturii. Festivalul propriu-zis ține doar două zile, respectiv anul acesta a fost pe 11 și 12 august, însă pe 10 august a avut loc un Night Picnic.

A fost minunat,  pentru că am ales să merg și la acel picnic. De ce? Am avut ocazia să mă delectez cu Orchestra Simfonică din București care a interpretat melodiile artiștilor ce urmau să urce pe scenă în zilele următoare. Era o atmosferă pe care nu am întâlnit-o până acum. Se simțea acea conexiune puternică dintre oameni și muzică. Nu a fost atât de aglomerat și am avut ocazia să explorez fiecare colț, să admir diferite instalații inventive și să intru în acel vibe de festival. Celelalte două zile nu a mai fost atât de liber.  😀

A doua zi

A doua zi eram deja familiarizată cu zona, cu transportul. Mi-a fost mai ușor, deși ceea ce consider eu a fi puțin inconfortabil la festivalul acesta este transportul. Fiind mai departe de București, organizatorii pun la dispoziție autobuze, însă mereu sunt pline și ai de așteptat, însă ești Zen pentru că ești la festival și nimic nu-ți poate schimba starea, corect?. Bine, poți găsi și alte mijloace de transport, mai ales dacă ești cu mai multe persoane.

M-am plimbat toată ziua pe acolo, am făcute super multe poze, am râs, am rămas uimită de tot ce era în jurul meu. Pot spune că iubeam agitația de acolo, forfota, zgomotul, distracția. Era o mare de oameni conectați la aceeași muzică și la același vibe. Nu ai cum să descrii ceea ce se simte acolo. E ceva unic.

1

Întâlnirea cu vloggeri

Vremea a fost de partea noastră, nu era foarte cald, o vreme perfectă pentru a explora toate locurile de acolo. Pot spune că de fiecare dată descopeream altceva. Am întâlnit bloggeri/vloggeri pe care îi urmăream, cum ar fi: mult îndrăgitul cuplu Renata Bota și Christian Balasz, Marilu Dobrescu, am stat de vorbă cu ei, am făcut poze și le-am spus cât de mult le admir muncă pe care o depun în fiecare zi. De când mi-am deschis blog-ul am început să apreciez mult mai mult fiecare articol, filmuleț de-al lor, știind cât de multă muncă se depune. Keep going! Faceți o treabă minunată! 

Chiar este un festival relaxant, plin de energie bună. Deși durează 3 zile, sunt încărcate de distracție și cu siguranță nu te vei plictisi și nu vei vrea să pleci de acolo. Au fost două scene, main stage-ul și scena Red-Bull. Au fost la o distanță ok, pentru că muzica de la una nu se auzea la cealaltă, ceea ce este un avantaj. Dacă vrei să faci sport, Summer Well este locul potrivit, deoarece domeniul este imens și sigur vei merge foarte mult pentru a descoperi tot ce se află acolo.

Pot spune că a fost o alegere inspirată, deși spontană, însă am descoperit că lucrurile pe care nu ți le planifici și vin pe neașteptate sunt cele mai frumoase și cele mai reușite. Chiar am vrut să vă împărtășesc experiența acesta cu voi, pentru că a fost una interesantă, fiind vorba de un festival ce nu seamănă cu celelalte festivaluri din România. Merită să încercați măcar o singură dată să mergeți și cred eu că nu va fi și ultima.

A venit și vremea pozelor care să explice acel vibe de care v-am tot povestit. Enjoy it! ♥

Aștept păreri despre articol și recomandări de festivaluri la care merită să mergi. În cazul în care ați fost la Summer Well, aștept un feedback să văd dacă împărtășim aceeași opinie.  😆

Cum în fiecare zi trebuie să citim câte ceva, am găsit o chestie care chiar m-a motivat: „Deși nu avem posesiuni și trăim vieți simple, noi respectăm timpul și îi observăm trecerea. Aceste clepsidre ne servesc ca memento-uri zilnice ale faptului că suntem muritori și ale importanței de a trăi zile plenare, productive, în timp ce avansăm în direcția scopurilor noastre”- Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul- Robin S. Sharma. Recomand cu toată căldura această carte. Oricum va urma și o serie de recomandări de cărți pe care le-am citit și și-au pus amprenta asupra mea. Stay tuned!

P.S.: Deja s-au pus în vânzare biletele pentru ediția din 2019!  😎 

Vrei să fii printre primii care află noutățile noastre? Urmărește-ne pe Instagram, Facebook, TikTok și YouTube și găsește momente unice, inspirație și multe altele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top