Top 8 Locuri de Vizitat în Brașov și Împrejurimi

Simțim Brașovul ca acasă și de câte ori avem șansa ne place să ne întoarcem și să-l vizităm. Chiar dacă cunoaștem cam toate obiectivele turistice din Brașov, tot nu ne-am plictisit de acest oraș și suntem entuziasmați de fiecare dată. Ne-am gândit să-ți fim de ajutor dacă te gândești să-i faci o vizită și să-ți prezentăm un top care conține 8 locuri de vizitat în Brașov și în împrejurimi.

Strada Sforii – Cea mai vizitată stradă din Brașov

Una din atracțiile turistice din Brașov care este frecventată zilnic de un număr considerabil de turiști este Strada Sforii. Când ajungi acolo, îți dai seama de ce este considerată cea de-a treia cea mai îngustă stradă a Europei. Ne-am întristat când am observat că pereții de acolo sunt desenați și mâzgâliți cu totul felul de texte și cumva își pierde din farmec, dar chiar și așa rămâne clar o atracție turistică a orașului.

Biserica Neagră – Un obiectiv turistic de neratat în Brașov

Biserica Neagră din Curtea Johannes Honterus se află negreșit în top locuri de vizitat în Brașov. Pur și simplu ți se taie răsuflarea când o privești. Exteriorul este uimitor, iar când vei deschide ușa de la intrare care este de o înălțime impunătoare, vei descoperi un interior deosebit, cu o orgă la fel de specială. Prețul intrării este de 20 lei/ persoană, însă îți vom lăsa site-ul de unde poți achiziționa chiar online biletul și unde poți găsi dacă mai au loc diferite spectacole în interiorul bisercii.

Bastionul Țesătorilor și Promenada de sub Tâmpa

Situat în colțul de sud al Cetății Brașov (centrul istoric al orașului), Bastionul Țesătorilor, construit de către breasla țesătorilor pe patru nivele, cu ambrazuri, guri de păcură și cu două turnuri de strajă are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruțat de marele incendiu de la Brașov din 1689, bastionul se păstrează astăzi în forma sa originală. Un lucru interesant e că Bastionul Țesătorilor este declarat monument istoric. Noi l-am vizitat o singură dată și am fost plăcut surprinși de toate informațiile pe care le-am aflat acolo, fiind un adevărat muzeu. 

1

De la Bastionul Țesătorilor se poate ajunge foarte ușor la Promenada de sub Tâmpa. Este locul ideal pentru diferite tipuri de activităţi: plimbare pentru a surprinde priveliștea asupra centrului vechi al Braşovului, jogging, dar și drumeţii pe potecile tematice despre fluturii şi florile din zonă. Ne place de fiecare dată să ne plimbăm pe acolo și să stăm pe o bancă pentru a admira frumusețea orașului. De asemenea, acolo se află și telecabina Tâmpa, unul dintre cele mai renumite și apreciate obiective turistice din Brașov și zonă.

Poarta Ecaterinei și Poarta Șchei

Poarta Ecaterinei și Poarta Șchei au făcut parte din fortificațiile medievale ale Brașovului. Ele asigurau accesul în cetate de pe latura de sud-vest, dinspre Șchei. Poarta Ecaterinei a fost una dintre portile inițiale ale Cetății Brașov, însă trei secole mai târziu, ea a fost înlocuită de Poarta Șchei. Cele două porți sunt singurele care au mai rămas în picioare dintre toate porțile Cetății Brașov. Ele au fost construite în perioade diferite. Poarta Ecaterinei datează din secolul al XVI-lea, iar Poarta Șchei a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Dacă iei la pas străduțele din Brașov, nu ai cum să nu le observi.

Piața Sfatului

Piața Sfatului, situată în mijlocul centrului istoric al Brașovului (Cetatea) a reprezentat un important centru comercial, social și cultural de-a lungul timpului.

Ca o mică povestioară, începând cu anul 1520, Piața Sfatului din Brașov, numită în acea vreme Marktplatz, a obținut dreptul de a organiza târguri. În piață se ajungea prin strada Vămii (actuala Mureșenilor), după ce se trecea prin Poarta Vămii, una dintre cele mai vechi porți ale fortificațiilor cetății.

Asăzi, aspectul impozant și medieval al pieței este dat de arhitectura caselor care o împrejmuiesc, clădiri istorice care datează de secole. Cu siguranță se încadrează în topul acelor 8 locuri în Brașov și împrejurimi care merită vizitate. Noi de cele mai multe ori ne luăm o cafea și ne așezăm pe una din băncile de acolo și admirăm forfota orașului.

Turnul Alb și Turnul Negru

Dacă vrei să ai parte de o drumeție ușoară care nu se află în împrejurimile Brașovului, ci chiar în centrul acestuia, noi îți recomandăm Turnul Alb și Turnul Negru. Ambele turnuri oferă o panoramă încântătoare asupra orașului Brașov și poți admira Tâmpa, centrul orașului Brașov, dar și câteva cartiere învecinate. Le poți vizita gratuit și te poți bucura de natură și liniște chiar în mijlocul orașului. 

Cetatea Brașovului a avut inițial cinci turnuri exterioare, însă doar acestea două mai există și pot fi vizitate. Turnul Alb a fost construit în formă semicirculară și amplasat la o diferență de nivel de peste 30 de metri față de zidurile orașului. Avea rol de apărare și observație. Turnul Negru a fost construit în secolul al XV-lea și servea, de asemenea, ca un post de observare și de apărare pentru oraș. Turnul Negru este construit în forma circulară și are o înălțime de aproximativ 10 metri. La fel precum Biserica Neagră, și acest turn a avut de suferit în urma unui incendiu din anul 1689 ce i-a înnegrit zidurile (de unde și numele), și nu numai, pentru că au mai avut loc încă alte două incendii provocate de trăsnete.

Pietrele lui Solomon

Dacă am menționat încă de la începutul articolului că va fi vorba de un top 8 locuri de vizitat în Brașov și împrejurimi, ne-am gândit să-ți spunem și de Pietrele lui Solomon.

Acestea alcătuiesc o zonă de interes turistic, situată în partea sud-vestică a cartierului Șchei din municipiul Brașov. Mai exact, Pietrele lui Solomon se află în partea nord-vestică a Masivului Postăvarul, între Muntele Tâmpa și rezervația naturală Stejerișul Mare, fiind străbătute de râul Valea cu Apă. Legenda spune că numele acestor stânci vine de la un rege maghiar, Solomon, care în fuga lui de urmăritori, ar fi sărit cu calul peste valea ce străbate cele două stânci, regele scăpând cu viață, iar dușmanii săi căzând în prăpastie. 

Am făcut o plimbare la aceste pietre, într-o zi de sâmbătă și chiar era destul de aglomerat. Este o zonă amenajată cu totul felul de băncuțe, grătare și oamenii vin să se relaxeze aici. Noi am vrut doar să ne bucurăm de natură, iar acest loc îți oferă din plin liniștea de care ai nevoie, în ciuda aglomerației.

Poteca Regală

Poteca Regală către Stâna Regală din Sinaia este o experiență minunată pentru iubitorii de natură și pasionații de istorie. Inițial, am tot văzut că ar fi un traseu destul de ușor, care nu ți-ar pune prea multe probleme, însă pentru noi nu a fost așa, în special pentru mine (Diana). Drumul este destul de accidentat, pentru că nu s-a mai amenajat, ci a rămas de pe timpuri, iar genunchiul meu a resimțit acest lucru, fiind vorba de niște porțiuni în care trebuia să urci destul de mult.

Aleea Regală ce pornește din spatele Castelului Peleș și duce până la Stâna Regală a fost trasată imediat după inaugurarea Castelului Peleș din 1883, iar la început era doar o cărare de pământ. Din 1889, poteca a devenit un drum fermecător prin pădure. Nu l-am parcurs pe tot, însă merită pentru priveliștea pe care o ai de-a lungul potecii și de liniștea pe care o simți mergând prin pădure. 

Sperăm că ai găsit util acest top cu 8 locuri de vizitat în Brașov și împrejurimi și că vei pune Brașovul pe lista destinațiilor tale din România. Chiar e un loc ce merită vizitat și apreciat. De asemenea, dacă ai nevoie de locuri de mâncat și de băut o cafea bună în Brașov, poți arunca o privire peste articolul destinat acestui subiect.

Vrei să fii printre primii care află noutățile noastre? Urmărește-ne pe Instagram, Facebook, TikTok și YouTube și găsește momente unice, inspirație și multe altele.
Scroll to Top